Pranzu coreanu golosu: sgombro è bibimbap
Gyeongju, prima volta: è u ristorante trovu senza circà
Sò andatu in viaghju in Gyeongju per a prima volta. Aghju sempre intesu dì ch’ella hè una cità piena di storia, ma quandu ci sì, pare chì ancu l’aria sia sfarente. Sta volta ùn era micca un itinerariu longu, era solu una tappa corta. È u ristorante mancu l’avia circatu prima. Caminendu vicinu à Bulguksa, davanti à a strada “Bulli-dangil”, aghju vistu l’insegna “Gyeongchunjae” è sò entratu cusì, senza apre mancu Naver, senza aspettative. Forse per quessa possu scrive più sinceramente.

Gyeongchunjae vicinu à Bulguksa: cum’era a prima impressione?
Da fora, paria più pulitu ch’e pensava. Essendu ghjustu davanti à un locu turisticu, mi aspittava cunfusione è rumore, ma stranamente dava un sensu di calma. Nantu à l’insegna i piatti eranu scritti grandi, cusì si capia subitu chì tipu di cucina era. È u tettu in stile hanok si cunghjunghjia bè cù l’atmosfera di Gyeongju. “Ùn hè micca male”, mi sò dettu, è sò entratu.

Cumpusizione di u menu è prezzi
Guardendu u menu, ci era una bella varietà di bibimbap. U bibimbap cù erba cipollina era 11,000₩ (circa $8), è u bibimbap cù murex di Tongyeong, u bibimbap cù cocciule, è quellu cù yukhoe di manzo eranu 14,000₩ (circa $10) ognunu. U bibimbap cù anguilla di mare è quellu cù abalone eranu 16,000₩ (circa $12), è u dolsot bibimbap di frutti di mare era 18,000₩ (circa $13). U sgombro à a griglia era 14,000₩ (circa $10), è a ciotola di risu era separata 1,000₩ (circa $1).
In principiu vuliamu urdinà dui porzioni di sgombro. Ma u patrone hà parlatu prima: s’è no faciamu cusì, u pesciu seria assai, è era megliu pruvà un altru piattu inseme. Ci sò lochi induve ti dicenu di piglià tutti u listessu menu, ma quì ci anu lasciatu urdinà cum’è vuliamu. Cusì aghju aghjuntu un bibimbap cù cocciule. Sti picculi gesti mi facenu fidà di più.
Atmosfera dentru: calma ancu davanti à u turismu

Aspittendu u manghjà, aghju fattu un giru cù l’ochji. L’internu era piuttostu chjucu. Ùn ci era micca una mansa di tavule, ma abbastanza per parechje squadre, soprattuttu cù tavule da 4 persone. Cù l’arredamentu in legnu, tuttu paria più caldu è accugliente.

À u finestrinu entrava u sole, è l’ambiente era propiu carinu. Quellu ghjornu era fora stagione, dunque quasi ùn ci era clienti. Era un ristorante nantu à Bulli-dangil, ma senza folla: per mè, era ancu più cunfortevule.
Piattini d’accompagnu: quì cumencia u fascinu

Quandu hè ghjuntu u manghjà, u primu chì m’hà colpitu sò stati i piattini. U fascinu di a cucina coreana hè propiu st’aspettu di tavula piena. Picculi scodelle una à una, è u tavulinu si riempie: solu à vedelu, ti vene dighjà fame… o ti senti dighjà saziu.
Ci era kimchi, acciughe saltate, pickles, tofu, verdure… A culurazione era varia, è a cumpusizione era bona: a manu andava da per ella cù e bacchette. Ancu senza u piattu principale, pareva dighjà una tavula cumpleta. Avà capiscu perchè a ghjente dice chì a tavula coreana hè “affettuosa”.
Recensione sincera, piattinu per piattinu

Frà i piattini, l’insalata di carotta hè stata una surpresa. A carotta tritata era croccante è fresca, è u cundimentu ùn era micca pesante. Mi pulia a bocca, cum’è per mette ordine nanzu à u principale. L’aghju pigliata torna è torna.

L’acciughe saltate avianu un bellu lucichime. Ùn eranu micca troppu dure, ma abbastanza croccanti per avè piacè à mastucà. Eranu salate è profumate, perfette nantu à u risu. Mi dava una sensazione di cucina di casa.

U kkakdugi era tagliatu abbastanza grande, cusì u “morsu” si sentia bè. Cù un pocu di sucu in fondu, cù u risu pulia a bocca è rinfrescava. U piccante era ghjustu: ùn stancava, è ti vene voglia di ripiglià.

I pickles di funghi eranu bè imbevuti di salsa di soia, ma senza diventà molli. A tessitura firmava viva, è mi ci truvava spessu cù e bacchette. Cù u bibimbap o cù u sgombro, equilibriava u gustu.

U kimchi era un gustu “di basa” fattu bè. U cundimentu ùn era micca eccessivu, è u cavulu era croccante. Tuttu u serviziu paria più pulitu grazia à ellu. In un ristorante coreanu, per mè u kimchi hè impurtante: quì era stabile è sicuru, è mi hè piaciutu.

U tofu stufatu era delicatu, cù una salatura ligera chì s’infilava pianu pianu. Ùn era micca aggressivu, è paria tene u centru trà l’altri piattini. Cù una sola bocca, a nocezza si sparghjia dolcemente.

I peperoncini è i pickles di ravanellu eranu perfetti per sveglià u palatu. Salati è un pocu pungenti: cù u bibimbap tagliavanu subitu ogni sensu di grassu. Un piattinu chjucu, ma chì mettia ordine in tuttu u gustu.
Entranu i principali: bibimbap di cocciule è sgombro

Dopu avè parlatu tantu di piattini, eccu chì finalmente aghju vistu a tavula sana. À mezu ci era u bibimbap di cocciule, è à cantu dui sgombri ben dorati, messi longhi nantu à u piattu. Eranu più grandi ch’e pensava: capiscu subitu u perchè di e parolle di u patrone. Ancu spartutu in dui, era più chè abbastanza.
U bibimbap avia sopra germogli è verdure in abbundanza: visualmente era riccu. Cù a salsa separata, basta à versà è mischjà bè, è pare ch’ellu sparisca in un attimu. U sgombro era cottu cù a pelle croccante, è à cantu ci era ancu un peperoncinu.
Ci hè ghjunta ancu una suppa, micca forte, piuttostu ligera. Ùn era micca una tavula “troppu scenica”, ma era cucina coreana fatta cum’ellu ci vole. Per esse davanti à un locu turisticu, a cumpusizione era assai più sicura di ciò ch’e m’aspittava, è mi hà fattu piacè.
In Corea, a maiò parte di i ristoranti danu i piattini d’accompagnu gratis. Sò assai generosi. In certi paesi vicini esiste qualcosa di simile, ma spessu paghi per ogni scudella. In Corea vene cum’è basa. Ma i piatti principali o i piattini “di livellu principale” ùn si ricaricanu micca!
Bibimbap di cocciule: ùn aspittava nunda, è invece…

Quessi sò e cocciule chì entranu in u bibimbap. U risu vene separatu, è sopra ci metti cocciule è verdure per mischjà tuttu inseme. Ne mettenu abbastanza, è ogni cucchjarata ne avia: ùn era micca u tipu “duie cocciule per finta”.
A salatura era ghjusta. Ùn era tantu salatu chì ti serva mette più risu, ma mancu sciaccu o troppu dolce. U cundimentu era à misura, è mischjatu cù u risu, u bilanciu era bellu. L’aghju urdinatu senza aspettative, ma era assai megliu ch’e pensava.
Sgombro à a griglia: u veru protagonista di a ghjurnata



U veru protagonista era u sgombro à a griglia. Nantu à u menu era scrittu “1 porzione”, è pensava chì seria qualcosa di ligeru. Ma quandu l’aghju vistu nantu à u piattu, m’hè cambiata l’idea. Era grande, è a carne era spessa: mi pareva ch’ellu si pudia spartà in dui senza prublema. U patrone avia ragiò à dì chì duie porzioni sarianu state troppu.
A pelle era ben dorata: cù e bacchette, a carne si spaccava “tac” senza sforzu. À a prima bocca, l’oliu profumatu hè salitu prima, bellu golosu. Era un pocu salitu, dunque cù u risu era perfettu. Ùn era micca una salatura pesante, era ghjustu à u puntu chì ti face vultà cù a manu. È cù un pezzu di peperoncinu Cheongyang marinatu, u grassu sparia è u gustu diventava ancu più nettu.
Avè urdinatu u bibimbap separatu hè statu una bona idea: ùn mi sò micca stancatu d’un solu piattu. Una volta pulitu cù u bibimbap, una volta pienu cù u sgombro. A cumbinazione funziunava veramente bè.
Cumu manghjà u sgombro megliu: u wrap di lattuga hè a verità

S’è manghji u sgombro cù un pocu di risu, pianu pianu a salatura si sente ancu più forte. In quellu mumentu, impacchettà in lattuga hè veramente bonu. Metti un pezzu di sgombro, un pocu di risu, è chjudi: u salatu diventa più dolce, a lattuga porta freschezza, è passa pulitu. Persunale, hè a mo manera preferita.
Pickles di peperoncinu: piccante, ma ùn si lascia

Eccu u piccante “à a coreana”. U peperoncinu era più piccante ch’e pensava: una bocca è ti vene subitu. Ma postu ch’ellu hè marinatu in salsa, ùn hè micca solu piccante aggressivu. Vene u salatu è l’umami inseme, dunque ùn hè micca “ahia!”, hè piccante bonu.
A cosa strana hè chì, ancu s’ellu hè piccante, a manu torna torna. Un pezzu di sgombro, un pezzu di peperoncinu, una piccula intinta in salsa… quellu sensu “piccante ma ùn possu smette”. Hà una certa dipendenza.
Valutazione finale sincera di Gyeongchunjae
Sò entratu senza fà mancu una ricerca, dunque ùn avia aspettative. È avia ancu u preghjudiziu: s’ellu hè davanti à un locu turisticu, serà caru è u gustu serà cusì cusì. Ma dopu avè manghjatu, era abbastanza bonu.
U sgombro à a griglia era abbundante è bè salatu. Era golosu senza esse pesante, perfettu cù u risu. È u bibimbap di cocciule ùn era micca tirchju: e cocciule eranu generose, è m’hà lasciatu cuntentu. À a fine, avè sceltu dui piatti sfarenti invece d’un solu menu hè stata una scelta bona.
Ùn hè micca u tipu di “ristorante super scenicu”, ma piuttostu un ristorante coreanu di casa, cù fundamenti solidi. S’è tù cerchi un pranzu chì ti riempie vicinu à Bulguksa, ùn pare micca faciule di fallì quì. A prossima volta ch’e tornu in Gyeongju, pensu ch’e vultaraghju torna, probabilmente per u sgombro.
Stu articulu hè statu publicatu uriginalmente nantu à https://hi-jsb.blog.