Cafenea ascunsă în Thailanda – Deserturi de vis la Elephante Cafe

Ban Phe, Rayong – o cafenea de cartier descoperită înainte de Koh Samet

Vreau să vă povestesc despre o cafenea ascunsă pe care am descoperit-o în Ban Phe, provincia Rayong, Thailanda. Pe vremea când locuiam în Thailanda, mergeam cu soția spre Koh Samet și ajunsesem la debarcaderul Nuanthip, dar feribotul pleca abia peste ceva vreme. Am zis să bem ceva pe undeva prin zonă și am nimerit la Elephante Cafe. E o clădire mică, cu două etaje, pe drumul de coastă din Ban Phe – un orășel liniștit de pescari la vreo 3 ore de Bangkok. Turiștii care merg spre Koh Samet trec pe lângă ea fără să intre. Și acum, după ce m-am întors acasă, mă gândesc la locul ăsta din când în când – dar nu pentru cafea, ci pentru un desert care m-a lăsat mască.

Sincer, cât am stat în Thailanda, am fost prin sute de cafenele. De la cele hipster din zona Thonglor din Bangkok, până la cafenele pe plajă în Pattaya sau pe insula Koh Samet. Dar Rayong e altfel, fiindcă nu e o destinație turistică propriu-zisă. Nu dai de hoarde de străini la fiecare colț – mai degrabă stai printre localnici care vin în papuci de casă la un suc în weekend, și te simți mai puțin turist, mai degrabă ca și cum ai locui acolo.

Cum funcționează o cafenea în Thailanda – ce trebuie să știi înainte să comanzi

Înainte să intrăm în cafenea, trebuie să vă spun ceva important. Meniul unei cafenele thailandeze e diferit de ce știți din Europa sau din alte părți ale lumii. Dacă nu știți asta, o să rămâneți surprinși la prima comandă.

E o diferență enormă dacă știi sau nu lucrurile astea când comanzi. Și eu, prima dată când am ajuns în Thailanda, am comandat un americano și mi-a venit unul dulce. Am crezut că s-a încurcat barista, dar nu – acolo pur și simplu așa se face.

Americano cu yuzu – sincer, un gust greu de îmblânzit

Ce am comandat eu la Elephante Cafe a fost un americano cu yuzu – un citric japonez aromat, similar cu lămâia dar mai parfumat. Apărea recomandat pe meniu, așa că l-am încercat. În pahar, pe fund, era un sirop galben de yuzu, iar deasupra se turna americano-ul. Pe deasupra avea o felie de lămâie și pătrunjel – de altfel, am observat că aici pun pătrunjel pe absolut orice, parcă e semnătura casei. Dar, sincer, gustul ăsta e destul de dificil. Amăreala cafelei se ciocnește cu aciditatea de yuzu și nu prea știi pe ce să te concentrezi. E clar un meniu care împarte lumea în două tabere: ori îl iubești, ori nu-l mai comanzi niciodată. Prețul: un americano la 60 de bahți, adică vreo $1,70.

Soda cu lychee – alegerea soției

Soția mea a stat o grămadă în fața vitrinei până s-a decis pe o sifon cu lychee. Apă carbogazoasă cu sirop de lychee și bucăți întregi de fruct plutind deasupra – și bineînțeles, cu pătrunjel decorativ. Pe căldura din Thailanda, era exact ce trebuia: ușoară, răcoritoare, cu aroma de lychee venind discret, fără să fie prea dulce. 75 de bahți, cam $2,10.

Cel mai bun desert din viața mea, descoperit într-o cafenea locală din Thailanda

Dar povestea adevărată abia acum începe. Tortul violet pe care soția mea l-a ales din vitrină – ăsta a fost evenimentul zilei.

În vitrină erau aliniate mousse-uri, torturi de crêpes, un tort verde de matcha – pentru o cafenea locală din Thailanda, gama de deserturi era surprinzător de serioasă. Pe raftul de sus se vedeau și câteva feluri de pâine. Soția a ales tortul violet din capătul drept al vitrinei.

Când a ajuns pe masă, tortul era de fapt minuscul. Pus lângă paharul de băutură, era mai mic decât palma. Fotografia asta e făcută cu un teleobiectiv, motiv pentru care pare mult mai mare decât în realitate. Practic, în trei-patru lingurițe se termina. Din câte îmi amintesc, costa cam 100 de bahți (aproximativ $2,80) – la cât de mic era, nu pot spune că mi s-a părut ieftin.

Dar la prima linguriță, amândoi am rămas nemișcați. Deasupra mousse-ului de afine era un sos gros, dens, care se topea lent pe limbă – nu era dulce, ci avea un gust intens, profund, care ți se răspândea în toată gura. Dintre toate deserturile pe care le-am mâncat în Thailanda, ăsta a fost, fără nicio exagerare, cel mai bun din viața mea.

Teleobiectivul a exagerat dimensiunea, dar gustul nu e exagerat deloc

Când tragi cu teleobiectivul, în poză pare enorm. În realitate, are lățimea a vreo trei degete. La bază are un strat de crumble din biscuiți cu ciocolată, iar deasupra se întinde mousse-ul mov-deschis peste care curge leneș sosul de afine. Mousse-ul se topea pe limbă exact în ritmul potrivit, iar sosul de afine nu acapara gustul mousse-ului – și ăsta era secretul. Echilibrul ăsta e mai rar decât v-ați imagina la un desert.

Pe farfurie erau presărați fulgi de ovăz și zahăr pudră, formând un platting elegant. Într-o cafenea locală din Ban Phe, pur și simplu nu mă așteptam la așa ceva. E genul de prezentare pe care o vezi la desertul de final de masă într-un restaurant de fine dining. Gândiți-vă că sunt cafenele celebre din centrul Bangkok-ului care nu se obosesc să facă platting-ul ăsta, și totuși aici, într-un sat de pescari, cineva chiar pune suflet în detalii. Am fost sincer uimit.

Un sirop care dezvăluie nivelul real al cafenelei

Am fotografiat și siropul de afine mai de aproape. Siropul ăsta lucios, care curge gros, e cheia întregului desert – dacă e prost făcut, devine o apă cu zahăr care omoară tot gustul tortului. Aici însă siropul era mai mult acrișor decât dulce. Mousse-ul în sine era ușor dulce, iar siropul adăuga deasupra o notă acidulată. Combinația asta, în care fiecare element are rolul lui, arată că cineva din bucătărie chiar știe ce face.

Secțiunea prin tort – structura pe straturi

Am tăiat o felie. Nu era doar mousse de sus până jos. La bază era un blat subțire de tort cu ciocolată, iar deasupra se ridica stratul de mousse de afine. Grosimea mousse-ului era controlată cu precizie, ceea ce nu e deloc simplu – prea gros și devine greoi, prea subțire și nu-l mai simți. Aici era exact cât trebuie pentru ca într-o singură îmbucătură să prinzi și greutatea blatului de ciocolată, și finețea mousse-ului.

Dacă te uiți mai atent la secțiune, se văd bucăți întregi de afine înglobate în mousse. Nu e doar sos pus deasupra ca decor – ingredientele sunt integrate în profunzime, în toată compoziția.

Încă o poză cu siropul, de foarte aproape. Curgea dens, dar se întindea încet pe suprafața mousse-ului, fără să se scurgă ca apa. Se aduna frumos într-un loc. Boabele de afine se simțeau întregi în gură la fiecare linguriță, și puteai să-ți dai seama că nu era un produs cumpărat, ci preparat chiar acolo, fiert și redus cu răbdare.

Interiorul cafenelei, fotografiat doar cu teleobiectivul

Acum hai să vă arăt și cum arăta înăuntru. Toate pozele sunt făcute din interior – aveam doar un teleobiectiv la mine, așa că n-am putut fotografia fațada din afară.

Cafeneaua nu e enormă, dar avea mobilă antică în stil thailandez și obiecte decorative bine distribuite prin spațiu. Nu era un decor forțat, ci arăta ca și cum lucrurile alea au fost dintotdeauna acolo – și fix asta mi-a plăcut. Cafenelele din Thailanda au talentul ăsta: nu aruncă bani pe design de interior, ci creează atmosferă din ce au la îndemână.

Obiecte de colecție ca într-un mic muzeu vintage

Pe un perete stătea agățată o sculptură mare din lemn în formă de cap de elefant, iar pe rafturile de stejar erau îngrămădite miniaturi de motociclete, spărgătoare de nuci și tot felul de bibelouri. Într-un colț era expusă o Vespa albastră vintage, iar imediat în spatele ei, un monkey bike auriu. Parcă întregul loc era un mic muzeu de colecționar. Într-o vitrină de sticlă pe perete se afla o chitară Fender Telecaster, cu o etichetă dedesubt: „Fender Telecaster Japan 1987-1990". N-am mai văzut niciodată o cafenea care să expună și chitare electrice. Nu exista nicio unitate stilistică, dar cumva nu era haotic – era mai degrabă ca sufrageria cuiva care și-a adunat toate pasiunile într-un singur loc.

Apropo, parcarea din față are loc cam pentru 5 mașini. În weekend, după-amiaza, se cam umple repede, așa că e mai bine să ajungeți devreme.

Structură pe două etaje, cu un colț intim sub arcada de cărămidă

Cafeneaua are două etaje. Sub scară, arcada de cărămidă creează un colț intim unde te poți ascunde cu o carte sau un laptop, iar la etaj se deschide un alt spațiu cu locuri suplimentare.

Locuri suficiente, dar cele de la fereastra de la etaj sunt cele mai căutate

La etaj era o masă enormă din lemn masiv, tip wood slab, perfectă pentru un grup mai mare, iar prin geamurile mari se vedeau copacii verzi de afară – locul ăsta era cel mai popular. La parter se aflau scaune joase de lemn cu pernuțe de piele maro, cu spătarele ușor înclinate, foarte comode pentru stat lung. Pe lateralul scaunelor era prinsă o țesătură cu motive tradiționale thailandeze – un detaliu tipic pentru atmosfera locului. Peretele din zona canapelei era acoperit de picturi pe papirus în stil egiptean și vitrine cu miniaturi, iar un pendul albastru lumina totul de deasupra, creând un ambient de mică galerie de artă. Unitatea stilistică lipsește în continuare, dar ajungi la un moment dat să înțelegi că tocmai haosul ăsta controlat e personalitatea cafenelei.

10 expresii în thailandeză de folosit direct în cafenea

Ca încheiere, am pregătit o listă cu expresii utile de comandă pe care le puteți folosi în orice cafenea din Thailanda. Am notat și tonurile, deci dacă citiți exact cum e scris, ar trebui să vă înțeleagă.

Informații practice despre Elephante Cafe

Pe scurt, Elephante Cafe e locul perfect pentru o oprire rapidă pe drumul spre Koh Samet. De la debarcaderul Nuanthip ajungi cu mașina în 2-3 minute sau pe jos în 10 minute. Un americano costă 60 de bahți ($1,70), soda cu lychee 75 de bahți ($2,10), iar tortul mousse de afine era în jur de 100 de bahți ($2,80) din câte îmi amintesc. Pentru un total de vreo 200 de bahți pe persoană ($5,60), poți avea și băutură și desert. Ca să vă faceți o idee, în zonele hipster din Bangkok – Thonglor sau Ari – aceleași lucruri ar costa 300-400 de bahți pe persoană. Practic, aici plătești sub jumătate din prețul din capitală, iar calitatea desertului e chiar mai bună. E aproape nedrept pentru cafeneaua asta.

Am citit recenzii care spun că dacă mergi spre finalul programului, s-ar putea să nu mai aibă cafea pentru că li se termină boabele – așa că e mai bine să mergeți dimineața sau devreme după-amiază. Programul e luni-vineri 09:00–18:00, iar în weekend 07:00–18:00, cu Wi-Fi gratuit. Dacă sunteți în Rayong sau așteptați feribotul spre Koh Samet, faceți un ocol pe aici. Dar sincer, mai important decât să știi cum să comanzi cafea fără zahăr e să verifici dacă acel mousse de afine mai e încă pe meniu.

Această postare a fost publicată inițial pe https://hi-jsb.blog.